dedicat lui Josef Čapek, care a inventat un cuvânt ca oricare altul
Deşi auzise toate legendele posibile despre acest loc şi ziarele erau pline cu el, lui Mahal nu îi venea să creadă că există cu adevărat. Deşi întreaga lui generaţie era obişnuită cu acest lucru, Cocina de Copii i se părea un lucru odios şi inimaginabil. Acum se plimba printre rândurile cu nou-născuţi, iar ghidul le tot spunea despre ADNul care le este şi tată şi mamă acestor copii, care practic sunt nenăscuţi. Selecţia artificială a depăşit demult selecţia naturală. Avatajele acestor copii sunt mai întâi avantajele noastre pentru că îi putem folosi în orice scop. Toate aceste cuvinte pe care Mahal le auzea, refuza să le accepte.
Hala imensă, cuprindea un fel de ţarcuri, în care copiii se târau, aşteptându-şi soarta. Soartă ce depindea de plasamentul fiecăruia. Dacă nu se afla la FAMILIE putea fi la MÂNCARE, SCLAVI sau EXPERIMENTE. Lui Mahal i se făcu greaţă şi ceru ajutor ghidului, care îl enervă şi mai mult cu amabilitatea sa ieşită din comun. „Vi s-a făcut rău domnule? Probabil este de la ţipete.” „Nu, boule, e din cauza ta şi a mizeriei ăsteia” a spus, probabil, Mahal. Nu mai ştia. A spus sau nu a spus cu voce tare aceste cuvinte? Nu contează asta. Contează doar că mii de copii sunt vânduţi zilnic pentru că sunt mai buni decât orice robot, pentru că sunt ascultători şi pentru că termenul de valabilitate este foarte mare. Stă scris în ADNul lor, ajutat de o educaţie cu un profesor de sclavi, cum să se comporte cu un stăpân. În trecut, până prin secolul XXII, hrana animală era încă posibilă. Acum, singurul animal rămas, omul, este şi hrană. Se spune că omul din trecut numea asta canibalism şi era total împotrivă, însă gândirea sa a evoluat iar astăzi vedem altfel lucrurile. Până în trei ani, carnea umană este foarte fragedă şi foarte hrănitoare. Copanele ce provin direct de la Cocina de Copii sunt cea mai scumpă hrană de pe Pământ, căpătând eticheta de delicatesă.
Mahal a părăsit hala, reuşind să iasă pe un hol. A scăpat de ghid. Ideea de a scrie un articol despre acest loc i se părea mai mult decât macabră, o privea ca fiind sadică. „Sunt un înapoiat, dar mie carnea de om mi se pare greţoasă” nu coincide cu ce a auzit toată copilăria sa „Mănâncă mamă, ca să creşti mare. Ochi nu-ţi place, ureche nu-ţi place, de copănele ce să mai zic” Mahal îi răspunde mamei sale, cu o întârziere de câteva zeci de ani „Dar, mamă, copiii ăştia, cu toate că or fi ei programaţi au tot dreptul să fie altceva decâ frigărui”. Iese din Cocină. La ieşire este luat de braţ de un zdrahon, care îl smuceşte din loc, târându-l într-o cameră, aflată la subsolul Cocinei. Mahal nu opune rezistenţă, dându-şi seama că are de-a face cu o forţă a naturii. Acolo este aşteptat de un tânăr ras în cap, complet dezbracat. Înfăţişarea sa îi exprimă lui Mahal ideea generala de anemie. Camera în care este introdus îl orbeşte. Deşi nu vede nici o sursă de lumină, încăperea este orbitoare. Cu toate că s-ar putea să fie din cauza luminii puternice, Mahal consideră că această cameră este goală, aflându-se închis într-un cub perfect. Zdrahonul părăseşte încăperea, lăsându-i pe cei doi singuri. Aflaţi faţă în faţă, Mahal devine intimidat de Spân. Privindu-l cu ochii mici, acest personaj straniu îi dădea impresia unui Iluminat.
— Ştii cine sunt? îl intrebă Spânul pe Mahal, cu o voce de copil.
— Habar nu am.
— Sunt un copil al Cocinei. Probabil te întrebi de ce te-a adus prietenul meu, care să îţi spun sincer şi el este un copil al Cocinei, aici, nu?
— Da.
Mahal, în ciuda dezorientării sale vorbeşte ferm. Căldura îl acaparează.
— Nu e nevoie să spui mai multe. Ştim. Ştim că ţi s-a făcut rău din cauza ideilor spuse de ghid.Orice ghid este şi el un copil al Cocinei, aşa că este programat în această privinţă, să cunoască reacţiile umane şi motivele ei.
Mahal îl priveşte fix în ochi, încercând să înţeleagă ceva din expresia Spânului. Nimic. Cuvântul de ordine este echivocul.
— De ce? Spânul aproape că îşi lipeşte urechea dreaptă de umăr. Gestul este foarte lent, dar revenirea la poziţia normală o face brusc. De ce ai impresia, continuă el, că există ceva greşit în aţi programa copiii? Să ştii că mulţi copii născuti aici, revin în sânul familiilor, cu toate atribuţiile pe care famila şi le-a dorit.
— Pentru că este imoral.
— Imoral să nu mai existe suprapopulaţie? Imoral să existe numai copii sanatoşi?
— Ăsta nu e un răspuns, se apară Mahal. Adică vrei să spui că asta vă dă justificarea sa faceţi ce faceţi ?
— S-a eradicat suprapopularea. Fenomenul acesta a apărut tocmai în secolul XX şi de-abia odată cu aparaţia Cocinei lumea a început să poată să respire. Omul de-abia acum este sincer cu el însuşi. ADNul este adevăratul Dumnezeu. Cocina face cât toate zeităţile trecutului. Şi tu ai fost în Cocină, ştii bine. Doar ai fost programat să nu îţi placă Cocina şi carnea de om.
Consternat, Mahal îl priveste cu ură pe Spân. Un lucru dintotdeauna ştiut, dar refulat în străfundurile inconştientului.
— Întotdeauna ai ştiut asta, dar ai refuzat să recunoşti. Eşti programat să faci ce faci. Nimic nu mai este acţiune voluntară, istoria ne-a învaţat că nu ne permitem să mai avem acest lux. Nu mai există nici un om care să nu facă parte din Cocină, iar copiii comestibili sunt cei orfani, care indiferent de programarea pe care o au vor fi nefericiţi. Există şi lucruri pe care ştiinţa nu le poate face.
Cuvintele ghidului parcă se repetau la indigo. Ultimile cuvinte pe care Mahal le-a auzit au fost „o masturbare şi trei clickuri nu poate fi numită dragoste,dar cel puţin acum avem cu toţii sensul vieţii noastre relevat”.
Noaptea îngropă Cocina în beznă. Dintr-o lumină care se deschide şi se închide la fel de repede, iese Mahal. Singur, în faţa acestui mamut negru. A fost inconştient? Dacă da, pentru cât timp? Dincolo de această întrebare o telecomandă îl teleghidează către Cocina. Urcă scarile şi intră. Un hol lung şi gol îl conduce către un ghişeu. Simte că acest ghişeu a fost construit special pentru acest moment, special pentru el. Doamna de dincolo de geam îl ia în primire:
— Ce fel de copil doriţi şi cu cine?
Întrebarea îl miră, dar răspunsul său categoric şi mai mult.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu