Recomandare - Burn After Reading

Asa cum ne-au obisnuit la ultimile filme, fratii Coen nu isi mai impart sarcinile, ci le fac impreuna: scris, regizat si produs. Isi impart asadar premiile Academiei pentru regie si pentru cel mai bun film. Asta deja a trecut, ei merg mai departe. A fost lansat Burn After Reading. Totul merge snur, avand in vedere ca la urmatorul film deja s-au terminat filmarile, dar sa nu anticipez prea mult. Ne oprima la prezent. Schimbarea apare odata cu operatorul. Emmanuel Lubezki, operatorul lui Alfonso Cuaron, care si-a "semnat" imaginea pe multe filme remarcabile, l-a inlocuit pe Roger Deakins. Nu o spun intamplator, ci pentru ca m-a surprins din doua motive. Odata, pentru ca Deakins a ajutat in mod esential la definirea stilului Coenilor, cu un decupaj bine definit si o imagine clara, ducand spre filmul noir si cand nu era cazul. Si la fel de mult m-a surprins faptul ca Lubezki ii foloseste stilul. Este clar ca realizatorii nu au vrut o schimbare, si Deakins a fost ocupat. Cert este ca s-au reunit si au filmat impreuna, A Serious Man. Muzica? Carter Burwell, bineinteles. Destul de stranie, cateodata emotia emanata depaseste cu mult cadrul dramaturgic, care este mai mult dezorientativ. Dar si farsa e pana la urma o drama.
Povestea este imprevizibila, cu rasturnari de situatie realizate in ritmul scurt-metrajelor. Intrigile se tin lant, practic neexistand un fir epic de sine statator pentru a fixa un moment initial. Totul este luat din mers, fiecare personaj avand varianta sa, teoria sa si adevarul sau. Actorii fantastici si ei. In ordinea aparitiei: John Malkovich. Pe lista mea a marilor actori americani in viata, se inscrie printre primii, printre Buscemi, Hoffman si Keitel. Este un personaj static. Starea lui este neschimbata, intotdeauna fiind impulsiv, actionand in mod violent, ne bucuram chiar de un pumn in figura lui Brad Pitt. Isi asigura dominatia prin agresivitate, iar inteligenta sa este ridiculizata. Nevasta lui Joel Coen, Frances McDormand, face din nou un rol foarte credibil. Ea reprezinta femeia americana de zi cu zi, si nu "cea de la Hollywood". Nu actioneaza cu precizia din Fargo, ci are mai degraba o gandire episodica, atentia fiindu-i atrasa intotdeauna de ultima "provocare". Brad Pitt joaca un dement total, iar George Clooney pe al unui idiot total. Intalnirea celor doi este punctul forte al credibilitatii actoricesti. Nu tind spre spoiler, asa ca ma abtin sa spun doar ca scena respectiva este senzationala datorita unor expresii faciale de geniu si a unor reactii deloc fortate, dar profund convingatoare. Tilda Swinton are o aparitie rece, fara fond si deloc spirituala. In antiteza cu ea se afla Richard Jenkins, acelasi gen de milog pe care il tot vedem prin filme si pe strada. Indragostitul bleg din Dancer in the Dark, daca vreti, care o astepta cu dubita aia hidoasa pe Bjork sa o conduca in vizuina ei.
Mult umor negru si foarte mult absurd. Finalul de asemnea intervine intr-un moment in care parca incepi sa intelegi ce este de neinteles. Vizionand intreaga filmografie a Coenilor (si nu odata) pot imparti creatia lor in doua stari: filmul de tribut si filmul personal. Acesta face parte din prima parte. Tributul nu mai intervine asa de evident ca pana acum, inclinat filmele anilor '40, '50, in special pentru Frank Capra pentru povestile tipice de oras, realizate intr-un spirit regizoral umoristic, screwball-ul himeric ce a transformat divertismentul in magie. Dar exista, si se extinde pentru a aduce un omagiu unor anonimi care fac schimb de destine in cel mai pur stil shakespearian (avem precendentele Miller's Crossing si Fargo).
Burn After Reading nu tinde sa fie mai mult decat este. Tot unul din mentorii lui Joel si Ethan spunea: "it's just a movie". Cateodata chiar nu vrei altceva, decat o reactie efervescenta intr-o poveste. Pana la urma totul merge pe filosofia Vaginopolis: nu te lua prea in serios daca vrei sa ajungi la umorul de calitate. Si deja vorbim de un umor intelectual si elevat cand vorbim de acesti creatori moderni care "fura" din istoria filmului cat pot de mult.

Un regret profesional. Actorul nu i-a intotdeauna repetia ca fiind ceva serios:

Jhonen Vasquez

Acum nu stiu care e mai reprezentativ, el sau Nny. Pe undeva la mijloc se aseamana, dar am ales creatorul pentru ca s-a gandit la angoasa existentialistilor si a facut benzi desenate despre asta, a creat cel mai cretin personaj in opinia mea, e heterosexual desi aparenta spune cu totul altceva, e fan Vonnegut si mai presus de orice a infiltrat un desen animat cu mesaje subliminale marca Mr. Scolex. Daca te sperie ideea ca poti muri ars, artistul de fata ti-o va indulci creand un cazan de jeleu fierbinte in care vei fi demn sa mori in stilul Vasquez, in costum de elan sau iepure. Hai sa le luam pe rand si sa ne dam seama in ce masura Vasquez e un mentor Vaginopolis.

Johnny the Homicidal Maniac

Johnny, zis Nny, este un adolescent preocupat cu omucideri, torturi si violenta extrema de orice fel. Cele 7 volume contin deopotriva povestea lui Nny cat si benzi desenate facute de acesta. Exista nenumarate procedee pe care le puteti incerca pe cei pe care nu ii aveti tocmai la inima. Eu unul am invatat ce poate face, de exemplu, o sonerie! Ma rog, avem de-a face cu prototipul inadaptatului societatii, tipul de om care plange la o ecranizare a Procesului. Partea a doua este ca un sarman nenorocit il vede si rade de el, restul e istorie. Dialogurile cu victimele sale sunt delicioase, unele hilare, unele chiar triste. La un moment dat chiar se indragosteste, de Devi (vezi I Feel Sick), dar nenea e acum mult prea inadaptat pentru a nu folosi in relatie cutitul. E genul de om care daca iti cere o Cola ar fi bine sa ii dai. Uraste crestinii pentru ca au sperante si pot muri linistiti. Posedat de doua bibelouri, are ca prieten un iepure de plus. Si dupa ce bibelourile ii asasineaza iepurele il omoara si pe el. The End. Si urmeaza partea mea preferate: Raiul. Aflam de la Sfantul Petru ca Raiul este al dracului de urat si ca pe Pamantul nu este decat o campanie publicitara pentru a convinge lumea sa vina aici. Deci e un fel de Maldive daca stau sa ma gandesc la cati fluturasi cu Iisus te Iubeste vezi, poate chiar si pe la agentiile de turism. Scoate din sarite cativa oameni aflati in odihna de veci, care consta in statul pe scaun fara a te plictisi, bucura sau intrista. In discutia cu Dumnezeu, care este un mos somnoros care sta pe un tron sustinut de un sarpe, Nny caracterizeaza lumea in care a trait si ii pune intrebari existentiale. La sfarsitul monologului realizeaza cruda realitate, Dumnezeu a sforaie. E trimis la Senor Diablo care face putin misto de el si ii arata Iadul care nu e foarte diferit de Pamant, doar ca aici fatalitatea ti-e scrisa-n frunte si mori cam des. Volumul se incheie cu intoarcerea lui Nny printre cei vii si incertitudinea asupra existentei Raiului si Iadului, cu toate ca a fost acolo. Pe de alta parte avem de-a face cu benzi desenate in benzi desenate. Nny a creat doua personaje geniale, ce fac parte din personalitatea sa: Wobbly-Headed Bob si Happy Noodle Boy. Primul nu este cu siguranta opera lui Nny, dar strigatele lor sunt asemanatoare. Partea comica consta in faptul ca Bob intra in categoria "animalutelor dragalase" cu o gandire nitzscheana, obosind pe cei din jur cu predici despre supraom si despre inferioritatea vulgului. Al doilea este o schita, mai mult decat un desen, care urla in parcuri, in piete si pe strada. A fost gandit de Vasquez inca din liceu, cand prietena sa il batea la cap sa ii deseneze cate ceva, asa ca l-a creat pe Noodle Boy care este o mazgalitura urata si care normal ii displacea profund fetei. Deseori termina fiind batut sau chiar omorat. Daca vreti sa aveti o relatie intima cu Vasquez trebuie neaparat sa incepeti cu JTHM, care este o capodopera a genului.

The Bad Art Collection
"Happy Noodle Boi is not in this book but He is part of B.A.C." Ideologia B.A.C. este gasita pe prima pagina a acestui gunoi publicat. "Daca citesti asta intr-un magazin, da bani si citesti acasa" Avem rubrica cu pareri ale cititorilor" "I'm Jhonen biggest fan and I still think this is pure shit". Atat timp cat iti propui sa creezi hartie igienica e improbabil ca nu iti va iesi, mai trist e cu aia ca nu isi propun. Nu-i cazul. Scurt rezumat al continutului: cate o poveste pe pagina, fiecare desenata in cea mai mare graba, cu clisee sadice si comice deopotriva. E Jhonen care se grabeste sa deseneze ceva prost. Incercati poate va va place. Aici e toata filosofia Vaginopolis. Putina munca, putine asteptari, putine rezultate. The Bad Art Collection e un fel de Biblie a artistilor ratati.

Squee

Nu degeaba am spus ca JTHM e capodopera lui Mr. Scolex si e de prisos sa spun ca Squee este un personaj extras din volumele atat de slavite. Well, de prisos sau nu, deja am spus si poate v-am stricat surpriza (care?!). In fine, Squee este vecinul lui Nny, un copil introvertit, ignorat de mama sa si urat de tatal sau. Singurul sau prieten, in afara de Nny (he he) este Shmee, ursul sau de plus. Sadism curat. Curat sadism. Stati linistiti, nu i se intampla nimic lui Squee ci tuturor din jurul sau. Ceea ce e mult mai rau pentru psihic. Asista la crime bestiale, rapiri extraterestre si mai este coleg si cu Anticristul numit ironic (si cand spun ironic ma gandesc la originea lui Vasquez), Pepito. E copilul cu o copilarie demna de un viitor sinucigas. Ma-sa il il intreaba daca nu a absolvit colegiul (desi are 7,8 ani) si tac-su ii spune ce fericit ar fi fost daca "nu existai!". Imaginati-va la varsta lui si puneti-va in situatia lui. Un criminal in serie iti intra pe fereastra, scuzandu-se ca nu mai poate intra prin dusumea, intrucat coridorul construit de el l-a blocat cu cadavre si nu iti face nimic, doar iti da sfaturi care mai de care mai sinistre, din care normal nu intelegi nimic, doar te sperii si vrei sa iti iei lumea-n cap. Pana la urma Vasquez cred ca a facut un joc dublu. Odata, ne arata un ucenic al lui Nny, pe de alta parte ne arata probabil o posiblila copilarie a acestuia. Deci avem 7 volume JTHM si 4 cu copilaria lui Nny. Nice!

Fillerbunny
Nenea asta scria si el ca tot omul o carte sadica despre un copil de 7 ani. Ideile iti vin, dar cu masura, asa ca la un moment dat i s-au terminat. Ce poti face cand ai un numar limita de pagini. Nu e Tolstoi, nu se apuca sa impleteasca personaje si sa foloseasca contrapuncte. Nu e nici Kafka sa isi arunce lucrarile ca vezi doamne le va publica posteritatea. Nu! Il aduce pe Fillerbunny (nume sugestiv) care umple spatiul gol si recunoascand aceasta. De acum incolo va deveni cel mai chinuit personaj posibil, deoarece este un iepuras facut intr-un laborat doar cu acest scop: durere, chin si spectacol pentru ceilalti. Apare si la finalul lui I Feel Sick rugand cititorii sa spuna ca le-a placut, altfel va fii torturat. Aveti mila de Fillerbunny!:( Primele doua volume sunt bune, insa al treilea si ultimul, My Worst Book Yet! il gasesc genial, iar Vaginopolisul se inclina in fata acestei lucrari demna de o Zmeura nu de aur ci de platina. Vad nu numai influente Invader Zim, dar si o viziune psihologica ampla. Cine l-a auzit si/sau vazut pe Slavoj Žižek vorbind despre Alien Resurrection (care in opinia mea e mai bun si decat primul haha) stie ce spun cand amintesc despre imaginea sinelui adusa in fata realitati. Cam asta face si dragalasul iepuras roz. E torturat si intotdeauna intors la forma lui initiala, avand constiinta existentei trecute plus o surpriza pe care nu as vrea sa o stric. Coperta este oricum geniala:

I Feel Sick
De unde putea fi extras personajul principal din I Feel Sick?... A da! Din JTHM. Este vorba de Debi d., de care Nny este indragostit, dar cu toate acestea a incercat sa o omoare. Debi este o artista posedata de pictura ei, care reprezinta o papusa (Sickness ). De-a lungul celor doua volume suntem aventurati in izolarea sa si in lupta pe care o duce impotriva creatiei sale. Are o prietena pisaloaga, care de fapt nu vrea decat sa faca din Debi o persoana "normala". Avand in vedere ca este vorba despre greata existentialista va dati seama ca nu prea ai de unde sa gasesti "normalitate", mai ales ca definitia acestei notiuni nimeni nu o poate da. O scena remarcabila este cea in care Debi aluneca sub vecina sa supraponderala iar acolo are loc o discutie de proporti filosofice intre ea si grasimea vecinei. Grasimea, nu prietena ei, este cea care o duce pe calea cea buna, salvand-o de greata. Asa ca BEWARE! Apropos, opera lui Jhonen a fost colorata de Rosearik Rikki Simons, care va deveni vocea celui mai iubit personaj al lui Jhonen.

Everything Can Be Beaten si Jellyfist
Sunt scrise in colaborare. Prima cu Crab Scrambly si a doua cu Jennifer Goldberg. Din prima am invatat ca ciocanul poate ucide si cioparti. Cam asta se intampla pe tot parcursul volumului, care este destul de mic. Apreciez grafica si coloritul. Despre Jellyfist nu pot spune nimic ca nu am citit-o inca. Dar hai sa trecem la lucruri serioase.

Invader Zim

Zim este irkian trimis pe Pamant doar pentru ca planeta Irk sa scape de el. Trateaza cele mai banale actiuni umane cu exces de energie, ipohondrie si schizofrenie. De aici si fascinatia pentru observatia caracterului uman. Este insotit de un robot stricat - GIR, care este dupa cum spuneam si mai sus cel mai iubit personaj creat de Vasquez. Punct. GIR este inocent in prostia lui. Sunt scene geniale, gen The Doom Song, "Zim:"Why is there bacon in the soap!?" Gir:"I made it myself!" etc. care caracterizeaza seria prin umor si satira. Pentru ca despre satira este vorba. Anticonsumism. Despre manipulare si prostie in masa. Dib este pamanteanul obsedat de fenomene paranormale, de OZNuri si tot felul de scenarii apocaliptice. El este cel care se opune lui Zim, iar de obicei episoadele se scurg prin lupta celor doi. Eu am fost deseori impresionat de maturitatea cu care este abordata seria. Nu la nivelul ca am plans ca Zim si Dib mor din cauza transformarii progresive in carnati, ci ca iti da de gandit asupra schimbarilor din lumea din care facem parte. Numarul de personaje memorabile este enorm, asa ca dati un search pe isohunt pe undeva si umpleti-va hardul cu ZIM. ICE CREAM! Seria animata este blestemata. Lucrarile de consum ale celor de la Nickelodeon au facut ca acest serial sa nu mai existe. Initial au fost planuite 40 de episoade, nerealizandu-se decat 27. Cu toate astea a ramas un cult, prin numarul mare de fani, printre care ma numar si eu.

PS: As putea sa-l numesc pe Vasquez profesorul ideal in ale satirei si umorului negru si l-as face rector Vaginopolis. Dar mi-am amintit de existenta unui profesor comun (Scolex si Vaginopolis) si anume nenea Kurt despre care vom vorbi nu peste mult timp.

Anunt

Scenariul pentru Vaginopolis IV este gata. La fel si idei pentru Vaginopolis V s-au strans, deja avand o asa-zisa pre-productie. Nu e asta anuntul, pentru ca nu ajuta pe nimeni cu nimic. Anuntul consta in urmatoarele doua puncte:

1. FILM COLAJ
Vaginopolis VI sau Vaginopolis The Movie se doreste a fi un colaj de idei de la diferite persoane. Ideile pot fi de la personaje, la scenarii, la decoruri etc. Eu nu voi face decat sa le unesc, printr-un sistem cat se poate de aleatoriu, asemuind bucati fara nicio legatura. Experimentul sper sa mearga si sa rezulte ceva absurd si prost in maniera lui Ed Wood. Nu rog seriozitate, ci doar consecventa. Ideile se trimit, bineinteles la id-ul radu_chomsky, intrucat nu este indicat ca cineva sa cunoasca o alta idee deja emisa.

2. MARI PERSONALITATI VAGINOPOLIS
Asta se poate numi foarte usor si eroi personali, dar oarecum sunt eroi personali care contureaza ideile Vaginopolis si care aduc prost-gustul la rangul de (hm)... nu stiu exact. De-acum incolo ii voi prezenta consecvent. L-am mentionat doar pe Ed Gein (asta daca v-ati pus intrebarea ce cauta nenea ala pervers pe aici). Vor mai urma, printre altii, si: John Waters (care a fost si motivul Californiei Chicken Rush, adicatelea Waters e parintele fara drept de apel al Vaginopolisului), Ed Wood, Daffy Duck, Peter Lorre, Beatrix Kiddo, Chuck Norris, Jhonen Vasquez, Abracadabra, Kilgore Trout, Cinema Of Transgression, Carmen Maura, Andy Warhol, Peggy Kornegger, Monty Python, George Melies sau Doamna Radu Valeria.

Tineti departe!

Ed Gein - nevinovatul

Intrucat spiritul Vaginopolis este spiritul comicului, am observat ca personaje ca Joseph Fritzl, Charles Manson sau Andrei Chikatilo ma amuza teribil. Vaginopolis nu are nevoie de controale psihologice, asa ca m-am gandit sa il iau in serios pe Ed Gein si surprinzator (sau nu) il gasesc perfect nevinovat...

Psihopatul controlat de mama sa moarta, Norman Bates, din Psycho, retardatul canibal si drujbar Leatherface din Masacru in Texas, obsedatul transexual Bufallo Bill din Tacerea Mieilor. Uniti, rezulta un personaj infinit mai infricosator, odios si mai ales real. Este sursa din care s-au inspirit filmele, respectiv romanele mentionate mai sus: Edward Theodore Gein. Figura sa nu este acoperita de niciun fel de mit al geniului raului, al vreunui guru sau al vreunei teorii a conspiratiei. Cruditatea patologica, izolarea sociala l-au redus pe tanarul Gein la instinctul animalic si la un sadism nemarginit de care totusi nu poate fi acuzat. Insa inainte de a vedea de ce nu poate fi acuzat, sa facem un periplu prin universul intunecat ce se rezuma la mintea umana si la un grajd din oraselul de fermieri Plainfield, stat Wisconsin.

Tatal – un alcoolic violent. Mama – o bigota obsesiva. Avand in vedere ca avea un frate mai mare, micutul Edward a fost ales de catre mama sa sa ii fie fiica, in loc de fiu. Astfel si-a petrecut copilaria fiind nevoit sa se comporte ca atare, orice contacte cu alti copii fiindu-i interzise. Moartea tatalui si fratelui il aduc la izolarea totala alaturi de mama sa. Adolescenta si-a petrecut-o tot alaturi de mama sa, fiindu-i repetat obsesiv ca a se intalni cu o fata este un mare pacat. In aceasta perioada devine atras de catre mama sa, facand din ea imaginea femeii ideale, ajungand la o dorinta carnala fata de aceasta. La varsta de 39 de ani, Edward Gein ramane orfan. Acest eveniment echivaleaza cu colapsul mintal. Mama lui il va obseda pana la sfarsitul vietii sale, de dincolo de mormant. Imaginea ei, atat de puternica ii va ramane etern in subconstientul lui, formandu-se o afectiune psihica: dubla personalitate, formata din el si mama sa. Demonul matern il conduc spre schizofrenie, obsesie sexuala de schimbare de sex si control al femeilor care i se pareau ca semanau cu mama sa.

Urmeaza o perioada in care studiaza atent corpul uman. Inevitabil, devine atras de profanarea de morminte. Femeile decedate urmand sa devina accesorii vestimentare, bibelouri, partenere sexuale si nu in ultimul rand mancare. Se cunosc doua cazuri de omucidere (dar se pun in discutie alte cinci), in care Gein s-a infruptat din carne proaspata. A fost prins, intrucat era imprudent, actionand comform instinctului, neavand planuri dinainte stabilite.

Surpriza cea mare a fost in momentul in care politia a intrat in casa lui Ed Gein. Printre altele, s-au gasit: jaluzele confectionate din buze, un corset din pielea de pe sani, o inima pe post de sapun, aflata in sapuniera, o curea din sfarcuri, cranii umane, folosite ca scrumiere, farfurii sau sustinatoare pentru pat, sani facuti astfel incat sa poata fi folositi ca pahare, ciorapi din piele, veioze acoperite cu piele, o cutie plina de vulve, pe care Gein obisnuia sa le poarte, o masca formata din pielea fetei. Surpriza cea mare era corpul doameni Worden (omorata de curand), atarnat si decapitat, nemaivand maruntaie, asa cum se poate vedea in fotografia de mai jos.

In spital a fost pacientul exemplar, asa cum ne este prezentat si in Psycho. Cu toate acestea, ce vina poate avea inculpatul Edward Theodore Gein, un rezultat al unei minti diabolice, care la randul sau era una manipulata? Ma intreb asta, intrucat l-am vazut intr-o carte a lui Juan Antonio Cebrian prezentat ca un criminal cu sange rece, dar nu sunt de accord, Ed Gein a fost un psihopat si mai inainte de a fi criminal a fost o victima. In spirit warholian, ce putem intelege din societate este reprezentat foarte bine in urmatoarea imagine:

Intoarcerea Mimului

Vaginopolis #3 - Intoarcerea Mimului

Pentru doritori, contactati-ma la id-ul radu_chomsky.

Foucault aplicat

Prezentul este cea mai bună cale de a înţelege istoria şi mai ales schimbările ce nu au loc de-a lungul trecerii timpului. Metoda nu se schimbă, se schimbă decât tendinţa sau mai bine zis decât percepţia. Dacă în perioada aşa-zisă comunistă din România lucrurile se petreceau cam cum ne spune Marin Preda în “Cel mai iubit dintre pământeni”, nu mulţi erau capabili să creadă ce le spunea vestitul scriitor, cu atât mai mult cu cât se petrecea într-un sistem totalitar, în care individul ştia că i se ascund anumite lucruri, astăzi în lumea capitalismului şi al globalizării avem de-a face cu un fenomen similar. Sunt lucruri pe care le aflăm sau auzim, dar nu ni s-au întamplat nouă, aşadar nu sunt adevărate, sau sunt cel mult nişte excepţii. Ne raportăm la atrocităţile sistemului trecut, dar uităm un lucru: democraţia trebuie să câştige controlul prin alte căi decât totalitarismul. Se renunţă la forţă şi atacă ideologia, manipulează, îndobitoceşte. De curând am luat la cunoştinţă un caz al unui Franz K. modern, şi anume Moldoveanu Mihai, blog ce îl puteţi citi aici http://moldoveanumihai.blogspot.com.

Pisica

Vaginopolis #2 - Pisica

Pentru doritori, contactati-ma la id-ul radu_chomsky.

California Chicken Rush

Vaginopolis #1 - California Chicken Rush:

Pentru doritori, contactati-ma la id-ul radu_chomsky.