Jhonen Vasquez

Acum nu stiu care e mai reprezentativ, el sau Nny. Pe undeva la mijloc se aseamana, dar am ales creatorul pentru ca s-a gandit la angoasa existentialistilor si a facut benzi desenate despre asta, a creat cel mai cretin personaj in opinia mea, e heterosexual desi aparenta spune cu totul altceva, e fan Vonnegut si mai presus de orice a infiltrat un desen animat cu mesaje subliminale marca Mr. Scolex. Daca te sperie ideea ca poti muri ars, artistul de fata ti-o va indulci creand un cazan de jeleu fierbinte in care vei fi demn sa mori in stilul Vasquez, in costum de elan sau iepure. Hai sa le luam pe rand si sa ne dam seama in ce masura Vasquez e un mentor Vaginopolis.

Johnny the Homicidal Maniac

Johnny, zis Nny, este un adolescent preocupat cu omucideri, torturi si violenta extrema de orice fel. Cele 7 volume contin deopotriva povestea lui Nny cat si benzi desenate facute de acesta. Exista nenumarate procedee pe care le puteti incerca pe cei pe care nu ii aveti tocmai la inima. Eu unul am invatat ce poate face, de exemplu, o sonerie! Ma rog, avem de-a face cu prototipul inadaptatului societatii, tipul de om care plange la o ecranizare a Procesului. Partea a doua este ca un sarman nenorocit il vede si rade de el, restul e istorie. Dialogurile cu victimele sale sunt delicioase, unele hilare, unele chiar triste. La un moment dat chiar se indragosteste, de Devi (vezi I Feel Sick), dar nenea e acum mult prea inadaptat pentru a nu folosi in relatie cutitul. E genul de om care daca iti cere o Cola ar fi bine sa ii dai. Uraste crestinii pentru ca au sperante si pot muri linistiti. Posedat de doua bibelouri, are ca prieten un iepure de plus. Si dupa ce bibelourile ii asasineaza iepurele il omoara si pe el. The End. Si urmeaza partea mea preferate: Raiul. Aflam de la Sfantul Petru ca Raiul este al dracului de urat si ca pe Pamantul nu este decat o campanie publicitara pentru a convinge lumea sa vina aici. Deci e un fel de Maldive daca stau sa ma gandesc la cati fluturasi cu Iisus te Iubeste vezi, poate chiar si pe la agentiile de turism. Scoate din sarite cativa oameni aflati in odihna de veci, care consta in statul pe scaun fara a te plictisi, bucura sau intrista. In discutia cu Dumnezeu, care este un mos somnoros care sta pe un tron sustinut de un sarpe, Nny caracterizeaza lumea in care a trait si ii pune intrebari existentiale. La sfarsitul monologului realizeaza cruda realitate, Dumnezeu a sforaie. E trimis la Senor Diablo care face putin misto de el si ii arata Iadul care nu e foarte diferit de Pamant, doar ca aici fatalitatea ti-e scrisa-n frunte si mori cam des. Volumul se incheie cu intoarcerea lui Nny printre cei vii si incertitudinea asupra existentei Raiului si Iadului, cu toate ca a fost acolo. Pe de alta parte avem de-a face cu benzi desenate in benzi desenate. Nny a creat doua personaje geniale, ce fac parte din personalitatea sa: Wobbly-Headed Bob si Happy Noodle Boy. Primul nu este cu siguranta opera lui Nny, dar strigatele lor sunt asemanatoare. Partea comica consta in faptul ca Bob intra in categoria "animalutelor dragalase" cu o gandire nitzscheana, obosind pe cei din jur cu predici despre supraom si despre inferioritatea vulgului. Al doilea este o schita, mai mult decat un desen, care urla in parcuri, in piete si pe strada. A fost gandit de Vasquez inca din liceu, cand prietena sa il batea la cap sa ii deseneze cate ceva, asa ca l-a creat pe Noodle Boy care este o mazgalitura urata si care normal ii displacea profund fetei. Deseori termina fiind batut sau chiar omorat. Daca vreti sa aveti o relatie intima cu Vasquez trebuie neaparat sa incepeti cu JTHM, care este o capodopera a genului.

The Bad Art Collection
"Happy Noodle Boi is not in this book but He is part of B.A.C." Ideologia B.A.C. este gasita pe prima pagina a acestui gunoi publicat. "Daca citesti asta intr-un magazin, da bani si citesti acasa" Avem rubrica cu pareri ale cititorilor" "I'm Jhonen biggest fan and I still think this is pure shit". Atat timp cat iti propui sa creezi hartie igienica e improbabil ca nu iti va iesi, mai trist e cu aia ca nu isi propun. Nu-i cazul. Scurt rezumat al continutului: cate o poveste pe pagina, fiecare desenata in cea mai mare graba, cu clisee sadice si comice deopotriva. E Jhonen care se grabeste sa deseneze ceva prost. Incercati poate va va place. Aici e toata filosofia Vaginopolis. Putina munca, putine asteptari, putine rezultate. The Bad Art Collection e un fel de Biblie a artistilor ratati.

Squee

Nu degeaba am spus ca JTHM e capodopera lui Mr. Scolex si e de prisos sa spun ca Squee este un personaj extras din volumele atat de slavite. Well, de prisos sau nu, deja am spus si poate v-am stricat surpriza (care?!). In fine, Squee este vecinul lui Nny, un copil introvertit, ignorat de mama sa si urat de tatal sau. Singurul sau prieten, in afara de Nny (he he) este Shmee, ursul sau de plus. Sadism curat. Curat sadism. Stati linistiti, nu i se intampla nimic lui Squee ci tuturor din jurul sau. Ceea ce e mult mai rau pentru psihic. Asista la crime bestiale, rapiri extraterestre si mai este coleg si cu Anticristul numit ironic (si cand spun ironic ma gandesc la originea lui Vasquez), Pepito. E copilul cu o copilarie demna de un viitor sinucigas. Ma-sa il il intreaba daca nu a absolvit colegiul (desi are 7,8 ani) si tac-su ii spune ce fericit ar fi fost daca "nu existai!". Imaginati-va la varsta lui si puneti-va in situatia lui. Un criminal in serie iti intra pe fereastra, scuzandu-se ca nu mai poate intra prin dusumea, intrucat coridorul construit de el l-a blocat cu cadavre si nu iti face nimic, doar iti da sfaturi care mai de care mai sinistre, din care normal nu intelegi nimic, doar te sperii si vrei sa iti iei lumea-n cap. Pana la urma Vasquez cred ca a facut un joc dublu. Odata, ne arata un ucenic al lui Nny, pe de alta parte ne arata probabil o posiblila copilarie a acestuia. Deci avem 7 volume JTHM si 4 cu copilaria lui Nny. Nice!

Fillerbunny
Nenea asta scria si el ca tot omul o carte sadica despre un copil de 7 ani. Ideile iti vin, dar cu masura, asa ca la un moment dat i s-au terminat. Ce poti face cand ai un numar limita de pagini. Nu e Tolstoi, nu se apuca sa impleteasca personaje si sa foloseasca contrapuncte. Nu e nici Kafka sa isi arunce lucrarile ca vezi doamne le va publica posteritatea. Nu! Il aduce pe Fillerbunny (nume sugestiv) care umple spatiul gol si recunoascand aceasta. De acum incolo va deveni cel mai chinuit personaj posibil, deoarece este un iepuras facut intr-un laborat doar cu acest scop: durere, chin si spectacol pentru ceilalti. Apare si la finalul lui I Feel Sick rugand cititorii sa spuna ca le-a placut, altfel va fii torturat. Aveti mila de Fillerbunny!:( Primele doua volume sunt bune, insa al treilea si ultimul, My Worst Book Yet! il gasesc genial, iar Vaginopolisul se inclina in fata acestei lucrari demna de o Zmeura nu de aur ci de platina. Vad nu numai influente Invader Zim, dar si o viziune psihologica ampla. Cine l-a auzit si/sau vazut pe Slavoj Žižek vorbind despre Alien Resurrection (care in opinia mea e mai bun si decat primul haha) stie ce spun cand amintesc despre imaginea sinelui adusa in fata realitati. Cam asta face si dragalasul iepuras roz. E torturat si intotdeauna intors la forma lui initiala, avand constiinta existentei trecute plus o surpriza pe care nu as vrea sa o stric. Coperta este oricum geniala:

I Feel Sick
De unde putea fi extras personajul principal din I Feel Sick?... A da! Din JTHM. Este vorba de Debi d., de care Nny este indragostit, dar cu toate acestea a incercat sa o omoare. Debi este o artista posedata de pictura ei, care reprezinta o papusa (Sickness ). De-a lungul celor doua volume suntem aventurati in izolarea sa si in lupta pe care o duce impotriva creatiei sale. Are o prietena pisaloaga, care de fapt nu vrea decat sa faca din Debi o persoana "normala". Avand in vedere ca este vorba despre greata existentialista va dati seama ca nu prea ai de unde sa gasesti "normalitate", mai ales ca definitia acestei notiuni nimeni nu o poate da. O scena remarcabila este cea in care Debi aluneca sub vecina sa supraponderala iar acolo are loc o discutie de proporti filosofice intre ea si grasimea vecinei. Grasimea, nu prietena ei, este cea care o duce pe calea cea buna, salvand-o de greata. Asa ca BEWARE! Apropos, opera lui Jhonen a fost colorata de Rosearik Rikki Simons, care va deveni vocea celui mai iubit personaj al lui Jhonen.

Everything Can Be Beaten si Jellyfist
Sunt scrise in colaborare. Prima cu Crab Scrambly si a doua cu Jennifer Goldberg. Din prima am invatat ca ciocanul poate ucide si cioparti. Cam asta se intampla pe tot parcursul volumului, care este destul de mic. Apreciez grafica si coloritul. Despre Jellyfist nu pot spune nimic ca nu am citit-o inca. Dar hai sa trecem la lucruri serioase.

Invader Zim

Zim este irkian trimis pe Pamant doar pentru ca planeta Irk sa scape de el. Trateaza cele mai banale actiuni umane cu exces de energie, ipohondrie si schizofrenie. De aici si fascinatia pentru observatia caracterului uman. Este insotit de un robot stricat - GIR, care este dupa cum spuneam si mai sus cel mai iubit personaj creat de Vasquez. Punct. GIR este inocent in prostia lui. Sunt scene geniale, gen The Doom Song, "Zim:"Why is there bacon in the soap!?" Gir:"I made it myself!" etc. care caracterizeaza seria prin umor si satira. Pentru ca despre satira este vorba. Anticonsumism. Despre manipulare si prostie in masa. Dib este pamanteanul obsedat de fenomene paranormale, de OZNuri si tot felul de scenarii apocaliptice. El este cel care se opune lui Zim, iar de obicei episoadele se scurg prin lupta celor doi. Eu am fost deseori impresionat de maturitatea cu care este abordata seria. Nu la nivelul ca am plans ca Zim si Dib mor din cauza transformarii progresive in carnati, ci ca iti da de gandit asupra schimbarilor din lumea din care facem parte. Numarul de personaje memorabile este enorm, asa ca dati un search pe isohunt pe undeva si umpleti-va hardul cu ZIM. ICE CREAM! Seria animata este blestemata. Lucrarile de consum ale celor de la Nickelodeon au facut ca acest serial sa nu mai existe. Initial au fost planuite 40 de episoade, nerealizandu-se decat 27. Cu toate astea a ramas un cult, prin numarul mare de fani, printre care ma numar si eu.

PS: As putea sa-l numesc pe Vasquez profesorul ideal in ale satirei si umorului negru si l-as face rector Vaginopolis. Dar mi-am amintit de existenta unui profesor comun (Scolex si Vaginopolis) si anume nenea Kurt despre care vom vorbi nu peste mult timp.